Într-o țară normală, Direcția de Control al Lucrurilor care Trebuie Controlate din Când în Când (DCLTCDCC) are un șef și un vice numiți politic. În rest, angajații au ocupat posturile prin concurs, pe baza experienței și pregătirii în domeniu. Economistul DCLTCDCC, spre exemplu, a terminat Academia de Științe Economice și, dacă-l întrebi ce-i ăla Credit Default Swap, nu deschide repede un Gugăl. Consilierul juridic e avocat de profesie. Secretara a terminat școala de făcut cafele și un curs bazic de limba engleză, cât să scrie corect Assistant Manager. Iar femeia de serviciu are doctorat în chimie aplicată și știe să nu șteargă gresia de pe scări cu soluție pentru parchet. Când se schimbă puterea, pleacă șeful și vicele. Și atât. Vin ăia noi și zic - bă, noi suntem de stânga, deci de mâine se vine la muncă mai devreme. Lumea zice „OK!“ și-și vede de treabă. În România, în schimb, lucrurile stau cu totul altfel. Când se schimbă puterea, zboară și șeful, și cei șase vicepreședinți, și toate secretarele, și toți șefuleții de departamente, și toate secretarele lor, și portarul, și cerșetorii din fața sediului. Șeful e ăla numit politic, cei șase vici sunt frații și verii lui primari, iar secretare sunt soțiile lor. Dar stai, zici tu, că postul de economist a fost câștigat, și-n România, la concurs! Nu poți să-l zbori pe om dacă mai are încă doi ani de contract. Corect. Dar are contract la DCLTCDCC. Așa că strategia simplă este desființarea instituției. Sau comasarea ei. Și brusc apare Direcția de Control al Lucrurilor care Trebuie Controlate din Când în Când, a Alimentației Publice și Administrării Fondului de Mărunțiș pentru Aparatul de Cafea din Sediu. Și nu mai are nicio valoare contractul ăla. Așa că poți să-l zbori pe economist și să-l pui în loc pe cumnatul tău, a cărui singură specializare e devalizarea banului public pe repede-nainte, până la următoarele alegeri. Instituția în sine? Dă-o naibii.