Colțul Troll-ului - Calculatorul rablagit al ANAF îți decide soarta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Calculatorul rablagit al ANAF îți decide soarta

02 Februarie 2017 / 19:04 779 accesări
Odată cu eliminarea formularului 088, un simplu soft de PC va decide dacă-ți pierzi sau nu codul de TVA

Odată cu eliminarea formularului 088, un simplu soft de PC va decide dacă-ți pierzi sau nu codul de TVA

Toată lumea știe că Fiscul nu e o instituție informatizată așa cum se cade. Oamenii ăștia încă mai folosesc faxuri, trimit decizii de impunere de-acum doi ani, au un site la fel de prietenos ca o hienă turbată lăsată liberă într-un grup de antilope pașnice și calculatoare folosite de NASA la prima aselenizare. Și totuși, odată cu renunțarea la formularul 088 (de înregistrare în scopuri de TVA), ANAF va lăsa un SOFT să decidă ce contribuabili își vor pierde codul de TVA fiindcă prezintă risc fiscal ridicat... Și asta chiar dacă acești contribuabili au la îndemână o justificare sau o contestare a înscrierii pe lista ghinioniștilor. „Decizia soft-ului poate fi generată nu doar de fapte cu intenție de evaziune, ci și de simple erori umane“, avertizează consultantul fiscal Adrian Bența. Uite și-un exemplu, ca să fie totul clar - „Emit, la închiderea lunii, facturile către clienți. Evident, le-am declarat atât în decontul de TVA, cât și în celebrul formular 394 (de verificare încrucișată). Uitat să trimit clienților câteva facturi și nici nu solicit plata. Nici ei nu le declară. Deși nu se produce nicio pagubă față de buget, însă în evidențele ANAF, atât eu, cât și clientul meu apărem cu risc de neconcordanță fiscală“. Of, nu nimerim nici bătuți calea de mijloc. Am trecut de la o birocrație pe lângă care extremismul islamic pare o pajiște cu panseluțe la o situație mai absurdă decât tot ce-a închipuit Kafka. #yeswecan



12