Aurul s-a apreciat considerabil, în ultima perioadă, pentru că Brexit. Vestea bună, prezentată pe aici, este că a noastră BNR a dus 60% din rezerva de aur la Londra, și nu în India sau Rusia. Ăsta-i semn că cineva din Londra a validat aurul românesc, certificând că vorbim despre lingouri, nu despre podoabe, bijuterii și alte soiuri de cumințenii ale pământului, scrie, pe blogul său, fostul bancher Lucian Isar. Și cam aici se opresc veștile bune. „Piața tranzacțiilor cu aur fizic este extrem de opacă, iar BNR nu este supravegheată corespunzător, nici în ce ce privește gestionarea rezervei statului, nici când vine vorba de cheltuielile discreționare din „profit“. Motivația? Cât de-o ciungă. Este o practică frecventă în țările bananiere ca potentații locali să vândă avuția națională ori să facă servicii străinilor cu dare de mână și/sau influență. Liderii bananieri primesc la schimb finanțarea educației copiilor în străinătate și articolele laudative necesare din presa străină. Cu ele se laudă la locali - uite câte contracte am și uite ce profesionist sunt! Desigur, apariția unui asemenea material de presă costă țara cât toată publicația respectivă...“, spune Isar. Problema e că tranzacțiile cu aur nu sunt transparente. Nu se licitează. E doar negociere, iar volumele foarte mari permit poziții voit slabe din partea anumitor categorii de jucători, cum ar fi băncile centrale din țări emergente, fără control independent. Sumele sunt, evident, foarte mari. Vorbim de miliarde bune (de dolari). „Comisioanele pentru ciunga BNR sunt de zeci de milioane de dolari. Dar paguba pentru stat (rezultatul negocierii slabe) este de câteva sute de milioane de dolari. An de an se adună pagubă și ciungă. Probabil că, la un moment dat, cineva (Curtea de Conturi?) va decripta cât primește BNR pentru a permite împrumutarea rezervei naționale de aur. Și, desigur, va afla unde se duc banii obținuți: mașini, softuri, chermeze, protocol, marketing“, conchide Isar.