Colțul Troll-ului - Comisia de tăiat frunze la câini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Comisia de tăiat frunze la câini

03 Februarie 2016 / 17:37 656 accesări
Guvernul atacă birocrația în cel mai birocratic mod cu putință - înființează o comisie!

Guvernul atacă birocrația în cel mai birocratic mod cu putință - înființează o comisie!

Să vezi și să nu crezi - Guvernul nostru (din România, de aici, nu din altă parte) lucrează întru debirocratizarea aparatului de stat și nu oricum, ci într-un stil aproape amuzant, prin înființarea unor „comisii de tăiat hârtii“. Mai exact, niște unii din aparat vor lua la mână acte, avize, autorizații, formulare, declarații, cereri și alte documente și vor elimina chestiile redundante și inutile. Guvernul estimează că prețul plătit acum pentru birocrație este de circa două miliarde lei. Nu știm însă dacă statul a scăzut și acel un leu înmulțit cu un miliard de hârtii trase la xerox în instituțiile statului, unde toată lumea merge cu mâinile-n buzunare, sperând că poate în cazul lor se va face o excepție și se va accepta o simplă semnătură pe o coală A4. Dar nu-i niciodată așa. Tot timpul ești întors de la ghișeu. În fine, cert este că avem o nouă comisie, care dă bine în panoplie, alături de alte surori binecunoscute - comisia de îngropat în comisii acte normativ utile pentru români, comisia care amendează românii bătuți cu lopata de hoții de lemne, comisia de devalizare sistematică a companiilor de stat, comisia de populism în an electoral, comisia de control al celorlalte comisii și de luat partea leului și comisia care pune piedici comisiei de tăiat hârtii, obligând-o să completeze trei formulare pentru fiecare hârtie eliminată din circuitul birocratic.

Taguri articol


12