Colţul Troll-ului - Criză „gold“ în piaţa aurului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colţul Troll-ului - Criză „gold“ în piaţa aurului

Eveniment 22 Iunie 2013 / 00:00 286 accesări

Plouă. Lumea se adăposteşte în Altarul celor Două Luni. Pandarenii mănâncă nişte orez şi prind ţânţari cu beţişoarele. Pe mine mă cam dor copitele, că s-a schimbat vremea brusc. Presiunea atmosferică doare, chiar şi în Sudul extrem al lumii. Deschid laptop-ul şi intru pe Facebook. Un anume SLI notează amuzat că nu mai poate trăi fără ştiri cu Alexandra Stan şi că săptămâna viitoare se duce personal să o bată. Înapoi în Altar, primesc un mesaj de la un mag. „Doar ce am ieşit din spital. Atac de panică”. Cum aşa? „Păi am pierdut o grămadă de aur”. Cum? Ţi-au spart contul? Ţi-au furat chinezii aurul? „Ce-ai, mă? Ai luat-o razna?” Păi zici de aur, adică de gold-ul din lumea lu’ World of Warcraft (joc online - n.r.). „Nu, zombalăule! De aurul real, în care am investit banii din bursă”. Ah! Aur din lumea reală. Magul în cauză este un iordanian care studiază în Los Angeles, California, SUA. A cumpărat aur, când preţul creştea cu 5% de la o zi la alta. Joia asta, preţul metalului preţios a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, la nici 24 de ore după ce preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke, a declarat că instituţia pe care o conduce va restrânge programul de stimulare a pieţelor financiare. „Traderul mi-a spus că la bursă este o adevărată baie de sânge. Toate barierele tehnice, care împiedică deprecieri-şoc, au căzut, aşa că nu-i exclus să se ajungă şi la 1.200 dolari/uncia”. Deschid site-ul MarketWatch. Contractele pentru aurul cu livrare în august sunt în cădere liberă. 4, 5,6%. S-a ajuns la 1.292 dolari/uncia. Peste cinci minute, cotaţia e deja la 1.285 dolari, ca-n 2010. Băi, magule, nasol moment. Magule? Nici urmă de el. Probabil că s-a dus să caute o clădire înaltă. În Altarul celor Două Luni, pandarenii râd de colapsul economiei vestice şi de faptul că încercăm tot timpul să construim un castel pe muchia unei piese dintr-un gigant joc de domino. Iepuri speriaţi ce suntem!



12