Paraşutat în munţii Apuseni, Bear Grylls moare, pentru prima şi, posibil, ultima oară, neputându-i supravieţui României. Este luat din zbor de agenţii Ministerului Finanţelor, care îi cer taxă de primă înmatriculare pentru paraşută şi impozit forfetar pentru adăpostul din cetină pe care şi-l va construi până la apus. Impozit dublu - o dată pentru unitate de alimentaţie publică, că, deh, din ursul vânat şi rotisat va hrăni şi echipa de filmare, şi încă o dată pentru service, căci îşi va repara şi paraşuta ruptă în stiva de brazi tăiaţi ilegal de „braconieri”. De bine ce cade în pădure, Bear Grylls este nevoit să facă un drum lung şi aproape mortal până la cea mai apropiată circă financiară, pentru a obţine autorizaţie de camping, licenţă de vânătoare, aviz mass-media de la Master Chef că viermii pe care îi va mânca vor fi omorâţi şi gătiţi conform standardelor ONG-iste din UE, taxă parafiscală pentru racordarea la pârâu şi taxă eco pentru eventualele E-uri aduse din ţara lui natală şi deversate în ecosistemul „mereu surprinzător” din România, via „şuşulică”. Mai apoi, supravieţuitorul aproape că moare, după ce face imprudenţa de a mânca o cioară recent întoarsă de la groapa de gunoi improvizată în mijlocul poienii de turiştii care fac grătar weekend de weekend. Ca să se dezinfecteze, Bear Grylls bea nişte alcool natural, preparat în hambar, din electrozi, găinaţ şi carton, de către „supravieţuitorii” din cel mai apropiat sat. Acest du-te-vino îl oboseşte pe eroul nostru, care nu mai observă viitura, un cadou al codului portocaliu. Înaintea pompierilor, în sat ajunge un car de televiziune. Reporteriţa refuză să-l ajute şi preferă să facă poze pentru Facebook. Disperat, Bear Grylls înoată până la prima barcă şi începe să vâslească spre pădure. Este interceptat de Rutieră, care îl amendează drastic pentru vâslire în stare de ebrietate şi pentru că nu face dovada că ar fi plătit taxa de primă înmatriculare pentru vehicul. Başca, nu poartă nici centură. Neavând bani de şpagă, omul încearcă să fugă, dar se împiedică de un politician ieşit la pescuit voturi şi îşi pierde cunoştinţa. Este dus la spital, unde moare din cauza tetanosului, căci vaccinul lipseşte cu desăvârşire în localitatea respectivă.