Prin anii ’50, o gospodină din Statele Unite ale Americii a fost luată frumos din sufragerie şi dusă la spitalul de nebuni. Femeia fusese reclamată de soţul ei pentru că manifesta o grijă obsesivă faţă de albumele cu poze. Iniţial, medicii de la sanatoriu au insistat că vreo două luni de tratament cu Xanax şi câteva băi cu gheaţă o vor readuce pe drumul corect. După care au văzut albumele... Primul dintre ele cuprindea vreo câteva zeci de instantanee cu pisica familiei, surprinsă în diferite ipostaze. Sub fiecare poză, femeia notase câte ceva - „Max dormind”, „Max pus pe şotii”, „Max dormind în alt loc decât cel obişnuit” etc. etc. Al doilea album era rezervat mâncărurilor pe care gospodina le gătea zilnic, în aşteptarea soţului cu job bun şi statut social mult superior. „Brioşe cu ciocolată, prima încercare”, „Sos alb care e un pic roşu, plus spaghete”. Pentru al treilea album, „nebuna” păstrase autoportretele făcute cu cel mai nou gadget care făcea ravagii în State - camera Polaroid. „Eu cu bigudiuri. Hi hi hi, ce ciudat arăt!”, „Eu la cratiţă - business as usual!”. Văzând albumele, medicii au luat imediat o altă decizie - şocuri electrice. Cel puţin o dată pe zi. Şase luni. Au „formatat-o” complet pe sărmana femeie, pentru că, la acea vreme, documentarea pas cu pas a banalei vieţi cotidiene era considerată o aberaţie. Desigur, fiecare este liber să facă ce vrea. Decizia medicilor ar fi fost justificată dacă femeia în cauză ar fi ieşit pe stradă cu albumele respective şi ar fi forţat trecătorii să se uite la ele. Sau dacă îşi lipea pozele pe „wall-ul” casei. #Get it?