Ce faci când te cheamă ANAF și ești cam praf? Cât de praf? Păi colectarea e slabă, evaziunea își vede de treabă, sistemul IT e la un pas de blocaj, imprimanta n-are toner, iar dinozaurul care transportă faxuri între birouri și-a dat demisia. Bonus - investițiile în infrastructura informatică și-n centrul de date lipsesc cu desăvârșire, proiectul de modernizare derulat în parteneriat cu Banca Mondială e-n timeout, iar sporurile de suprasolicitare psihică ale inspectorilor antifraudă (care-ar trebui să sperie Vestul, Estul și celelalte regiuni) au fost tăiate cu violență, că nu-s bani la buget și mult mai importante sunt promisiunile electorale. Deci, în asemenea condiții, ce faci? Păi aproape orice, mai puțin să cheltui 2,373 milioane euro pe-un proiect destinat integrității în cadrul Fiscului (LOL! - n.r.). Ce scop are? Să dezvolte mecanisme de combatere a fraudei și corupției în sistemul fiscal. Practic, funcționarilor din ANAF li s-a repetat, timp de trei ani, că-i urât să iei/ceri șpagă. S-au organizat niște conferințe, s-a făcut o evaluare concentrată a vulnerabilităților la corupție, au avut loc sesiuni de instruire pentru personal, s-au luat echipamente (OK...) și s-a dezvoltat o aplicație IT, prin care instituțiile de control din România au acces la baze de date integrate (?!?). N-a lipsit nici schimbul de experiență. Toată distracția a costat 2,373 milioane euro, sumă din care bugetul României a asigurat 15%. Restul a venit prin Mecanismul Financiar Norvegian. Și uite ce bine a servit. Azi, ANAF a atins culmea existenței sale postdecembriste (vezi paragraful întâi).