Fusei la bancă să iau un credit. Vreau bani, am niște acte, mersi. Să citesc și să semnez fiecare pagină? Ce-mi pasă, vreau bani, dă-mi bani. Ce, zici că am fost de acord ca dobânda să crească cu 1,5 puncte procentuale în fiecare trimestru? Mare chestie, 1,5%. Bagă și 3% dacă vrei! Ce, am pus și rinichiul garanție? Am doi, ce contează? Mi-am vândut și sufletul? Naiba știe! Râzi tu, râzi, dar 50% dintre românii care dețin depozite, conturi de economii, credite, titluri, obligațiuni și credite bancare n-au nici cea mai mică idee despre produsele astea. Știu doar că bagi cardul în bancomat și ies ceva bani și că de undeva din cer pică o contribuție lunară (sau trimestrială? Sau era anuală?!?) la o pensie privată. Dar e d-aia obligatorie sau facultativă? E Pilonul II sau III? De ce Pilon? Și de ce nu IV? Și care-i Pilonul I? Nici mobile banking-ul nu-i mai transparent. E un app, de pe store-ul de app-uri, și, exceptând faptul că nu face selfie-uri, îți arată câți bani ai sau n-ai. Costă? Poate că da, poate că nu. Administrare cont? Internet banking? Tot dispar câte 2 - 3 lei. O fi comision? Am semnat eu? Potrivit oficialului Asociației Române a Băncilor Sergiu Oprescu, români plus educație financiară nu dă egal LOVE, în principal pentru că românii sunt în România, iar educația financiară e undeva prin Alfa Centauri. Trei termeni noi au intrat cât de cât în vocabular, pe principiul „nevoia te-nvață“ - perioadă de grație (cât timp nu dai bani), depozit la termen (câți bani în plus iei) și scoring (d-aia nu-ți dă banca bani, bă, d-aia!). Mai știm și de DAE, o experiență traumatizantă pentru cei mai mulți dintre românii care-au luat credit cu buletinul.