Undeva în adâncurile ei, legea risipei alimentare e OK. Hai să nu mai aruncăm la coș mâncarea, ci să o direcționăm spre oengiști, care, la rândul lor, să o paseze categoriilor defavorizate. Sunt ceva probleme, însă, cea mai mare dintre ele este că actul normativ e făcut de români și, în consecință, e praf și pulbere. Produsele intră-n contabilitatea firmelor și trebuie vândute. Asta-i destinația lor. E un adevărat circ contabilicesc să faci altceva cu ele. „Ar trebui gândite și deduceri fiscale pentru cei care fac donații de alimente. Lanțurile mari de magazine au deja programe de sustenabilitate, de caritate, prin care pun la dispoziția oamenilor nevoiași anumite produse. Vorbim de o donație. În lege se prevede însă și posibilitatea vânzării către ONG-uri a alimentelor cărora li se apropie termenul de expirare. OK, noi le vindem, dar cine își asumă responsabilitatea securității lor, după ce pleacă din depozit? Dacă aceste produse provoacă toxiinfecții alimentare copiilor sau bătrânilor, căci ei sunt, de regulă, destinatarii? Cine e responsabil?“, se întreabă vicepreședintele Asociației Retailerilor, Florin Căpățână. Și pe bună dreptate. Cine stă să verifice dacă ONG-ul X dispune de camioane frigorifice și de spații conforme de depozitare? Cine se uită la termenul de valabilitate? Că doar nu poți să chemi Protecția Consumatorilor - „Am primit cadou un parizer și e expirat. Luați ONG-ul și băgați-l în dubă“. Ba mai mult, pare-se că legea contravine un pic Codului Fiscal - „Odată ce vinzi produsele, nu le mai poți și dona. Actul în sine are în spate credite fiscale pe care le poți obține. Dar dacă vinzi către ONG, nu mai beneficiezi de facilități“.