Îmi place la nebunie să primesc scrisori de la cel mai altfel recuperator din România, Kruk. Pe scurt, un anume Emil Barcău, din orașul Constanța, județul Iași, este căutat de Kruk pentru o datorie de vreo 9.000 lei. Cumva, adresa de corespondență este a mea. Din când în când mai vine câte o scrisoare, în care Kruk încearcă să-l convingă pe constănțieșeanul Emil să-și achite restanța. Acum, omul este îndemnat să semneze și să respecte angajamentul de plată, pentru a se putea bucura de... primăvară. Ideea este ranforsată cu o poză superbă a unei crengi de cireș în floare, cu un cer azuriu în fundal. Desigur, pentru că lucrează cu poșta din România, scrisoarea a ajuns la 31 martie, deși noul termen-limită propus de Kruk era 29 martie. Prea târziu, sorry! Oricum, deadline-ul este împins de vreo patru sau cinci ani... trebuie să admiri răbdarea recuperatorului. E ca un martor al lui Iehova combinat cu un vânzător ambulant de blendere-minune - nu renunță niciodată. Vine, și vine, și vine, și bate la ușă până când îi deschizi. Sau ieși cu ranga pe hol. Sau dai drumul la câine. În cazul de față, altceva e însă mai interesant. Creanța în cauză, din dosarul cu numărul SRF/6/24, a fost vândută, probabil la pachet, de către Raiffeisen Bank. Deci banca e OK. N-a pierdut nimic aici. A primit o sumă consistentă pentru creanța asta și l-a lăsat pe cel mai pașnic recuperator din lume, Kruk, să trimită scrisori cu floricele. Apoi, gândiți-vă la câți alți Emili Barcăi din Constanța - Iași au luat credite și la ce sumă totală pierdută în spațiu se ajunge. Bani care sunt, dar nu sunt. Parcă se leagă totul - toxicitate, criză - nu-i așa? Și uite-așa ajungem la declarația antologică făcută joi, în timpul dezbaterii pe darea în plată, de către oficialul BNR Bogdan Olteanu: „Împărțirea riscului între debitor și bancă este specifică bankingului islamic, nu celui iudeo-creștin“. Corect. După cum se vede, riscul e împărțit aici între clienți și recuperatorii fraieriți de rechinii mai mari - bancherii. Și, cum cineva încă trimite scrisori colorate, e clar că Emilii Barcăi și-au dat tot riscul în plată.