Guvernul pare că a început să folosească o tactică clasică de teleshopping - cheamă diverși specialiști și reprezentanți ai mediului privat la discuții despre un blender și le prezintă doar conceptul - „Facem un blender, să blenduiești fructe“. Aha, foarte frumos, spun specialiștii. Își dau acordul și pleacă. Notă de subsol - blenderul e chinezesc și poate să ia foc dacă storci o lămâie. Cam așa e și cu impozitul pe gospodărie. E un concept nou în legislația noastră fiscală, specific statelor cu cote progresive mari, de peste 40%, cum aveam și noi până în 2004... Vorbim despre așezarea sarcinii fiscale în mod just între soți, atunci când unul dintre ei fie nu câștigă nimic, fie încasează mult sub pragul de la care se aplica impozitul maxim. Exemplu - dacă taxa e de 40% pentru ce depășește 100.000 euro/lei/orice pe an, impozit pe gospodărie înseamnă 40% doar dacă se sare de 200.000 euro/lei/orice, întru reducerea sarcinii fiscale. Când ai o singură cotă, însă, ce mai contează, se întreabă avocatul Gabriel Biriș - „Chiar și dacă ar fi o a doua cotă (0% pentru venituri până-n 2.000 lei, 10% pentru ce sare de acest prag), impozitul pe gospodărie nu ar ajuta mai deloc, iar costurile administrative n-ar fi deloc de neglijat... Pur și simplu nu înțeleg ce se dorește“. De cealaltă parte, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, se jură că nu se renunță la cota unică de 16% și că nici nu se introduc taxe noi, progresive, în sensul că „muncești mai mult, plătești și mai mult“ - „Este doar o altă manieră de gestiune a impozitului pe venit. Adică 10% pe veniturile globalizate, indiferent de sursa lor de proveniență, pentru a putea face și deduceri fiscale“. În esență, ești impozitat lunar pe salariu, iar anual faci și o declarație globală, iar Fiscul regularizează - fie îți mai cere bani, fie îți dă înapoi (poate...). De ce se umblă la impozitul pe venit, care-i probabil cel mai stabil? Asta este întrebarea...