Într-o țară în care autoritățile au pus botul la vrăjeala lui Dan Diaconescu și au așteptat sacii cu bani pentru Oltchim, e o mare, mare minune că rata de succes a privatizărilor din ultimii 25 de ani se apropie de 25%. În timpul ăsta au fost vândute 7.726 de societăți de stat și, „mulțumită“ „corectitudinii“ și „seriozității“ contractelor, peste două milioane de locuri de muncă au dispărut cât ai zice „corupție“. Forța de muncă rămasă în plata democrației și capitalismului ar fi trebuit (și ar trebui) să fie absorbită de sectorul IMM, care, de bine, de rău, înseamnă peste 90% din businessul autohton. Că firmele mici și mijlocii au fost ignorate de toate guvernele, primind anual sume pe care mamuții „arierați“ și ineficienți din ograda statului le furau, pardon, luau într-o singură zi, asta-i o altă poveste... De aceeași părere este și președintele Asociației Brokerilor din România, Dan Paul. El spune că „eșecul privatizărilor în România este cauzat de forma aleasă de stat, respectiv vânzare directă, nu prin piața de capital, un proces mult mai transparent și, implicit, mai sigur“. Și de ce preferă vânzarea directă? Simplu, explică Paul - „Statul nu vrea privatizări prin bursă pentru că încă se gândește la șpăgi și la modalități în care firma vândută poate fi devalizată de băieți deștepți“. O soluție simplă ar fi să avem un guvern cu mai puțini miniștri, însă cu lefuri mult mai mari, care să le mai taie cheful de bișniță. Dar n-ai cum, căci adevărata problemă e una de ordin cultural, înrădăcinată puternic în mentalul colectiv. Suntem mult prea aproape de comunism. „Investitorii încă doresc să dețină controlul companiilor, iar românii visează să lucreze la stat. Acționarul mare vrea să-l fure pe cel mic, iar managerul vrea să-i fure pe acționari“, conchide Paul. Momentul de echilibru e departe.