Guvernul a decis ca falimentul personal să intre în vigoare la 1 august 2017 și nu la 31 decembrie (cel mai recent termen). Motivarea amânării cu șapte luni? Sistemul din spatele insolvenței persoanelor fizice e complex, fiind nevoie de înființarea a 42 de comisii la nivel teritorial, de un aparat tehnic și de norme de aplicare. De ce nu s-a făcut asta până acum, legea fiind promulgată totuși în iunie 2015? Pentru că nimeni n-a fost interesat de faptul că românii sunt singurii „europeni“ care nu beneficiază de protecție în fața creditorilor. Statul zice piua imediat și sare Comisia Europeană cu banul. Firmele intră în „reorganizare“ cât ai zice „incompetență“ sau „manevre financiare“. Băncile sunt de importanță sistemică și se face fie bail-out (salvare cu banii tuturor românilor), fie bail-in (confiscare a depozitelor). Românul obișnuit, în schimb, n-are încotro și trebuie să dea piept cu rechinii. Măcar există darea-n plată. Nu că ar fi un mare happy-end să renunți la locuință, dar măcar nu ești evacuat ȘI executat silit. Ești doar dat afară. Să ne amintim totuși că legea falimentului personal își cerșește intrarea în vigoare pe holurile aparatului de stat de mai bine de jumătate de deceniu, obișnuindu-se să fie amânată și răs-amânată. Ca fapt divers, acum câțiva ani, în România și în Ungaria, creditul neperformant se apropia vertiginos de 30%. La vecini, FMI a vândut falimentul personal drept soluție de însănătoșire a sistemului bancar. La noi, nici n-a vrut să audă, pe motiv că românul e prea parșiv și prea înclinat spre furt ca să nu încerce să-i fraierească pe naivii banksteri.