La primul semn de căldură și parcă la un semn, mămicile care-au hibernat în anotimpul rece ies din apartamente și-și lasă plozii slobozi. Progeniturile sunt albe ca laptele praf din laptele natural vândut la supermarket și după jumătate de oră la aer liber fac trei alergii și două răceli în același timp. În plus, pentru că au fost ținuți în casă timp de 5 - 6 luni, puii simt nevoia să exploreze și, de multe ori, un câine mare și violent, cum este al meu, li se pare o atracție irezistibilă. Și vin. Împiedicat așa și-un pic pe diagonală, moment în care, invariabil, se aude urletul horror al ursoaicei. Uneori, mai crapă și-un geam. Se ofilește o floare. Unei pisici îi cedează timpanul. Chestii d-astea naturale. Domnule, ține-l în lesă! E în lesă. B-b-botniță! Are... Atunci, pleacă de aici. Pleacă tu de aici. Dar... Dar ce? Și atunci vine discursul patriotico-eroic a la Scrisoarea III, cu noi care am fost aici și-n toamnă, și-n iarnă. Noi am ieșit afară și când ploua, și când ningea, și când era vijelie, și când venise norul din Sahara, și când era ger. NOI AM IEȘIT AFARĂ ÎN FIECARE ZI! Voi nu. Voi ați iernat la căldurică, ați clocit plodul și l-ați omorât cu antibiotice și alte mizerii. Nu-i adevărat, noi nici nu i-am făcut vaccin, ca să nu facă autism, dacă vrei să știi. QED