Dacă m-ar chema ANAF și, într-o zi ca oricare alta, în care am agresat psihic niște contribuabili și am mai confiscat casele unor legende ale muzicii autohtone, aș auzi că un milionar/miliardar oarecare și-a făcut cavou cu lift, rețea electrică și camere de supraveghere, mi-aș lua toate jucăriile și aș merge să profanez mormântul. Nu de alta, dar, trecând peste grandomania cocalarilor cu bani, lift + camere de supraveghere înseamnă un singur lucru - evaziune fiscală. Dacă nici acel cavou nu e o versiune updatată a „saltelei“, atunci eu sunt Mickey Mouse, nu ANAF. Dar, dacă nu m-ar chema ANAF, atunci aș gândi la scară mult mai mare decât un amărât de lift. Din capacul sicriului și până în tavan aș pune o bară de striptease și ar dansa o topmodeală non-stop, iar show-ul ar fi transmis live către abonați și alți băieți valabili. Apoi, o trupă de lăutari ar trăi în cavou și ar cânta atunci când mă vizitează neamurile & prietenii & și dușmanii. Mai ales dușmanii. Pentru ei, cavoul ar fi plin cu capcane - maneliști pitici care să nu le ureze sănătate și bani, inspectori de la ANAF care să-i facă de râs, punându-i să completeze declarații de venit, grămezi cu bani falși și aer necondiționat. Iar parcarea ar fi tot în cavou, să tragă Merțanele lângă sicriu, nu la intrarea în cimitir.