Colțul Troll-ului - Oau! La Cluj se mănâncă pâine fără circ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Oau! La Cluj se mănâncă pâine fără circ

09 Aprilie 2017 / 17:17 798 accesări
Fondul clujean Risky Business sprijină 14 start-up românești cu investiții de până la 100.000 euro/firmă

Fondul clujean Risky Business sprijină 14 start-up românești cu investiții de până la 100.000 euro/firmă

Luni e mare zi mare la centru, ministrul Finanțelor fiind așteptat să prezinte starea economică a țării, după trei luni de guvernare PSD. Lumea zice că încasările-s praf, autoritățile zic că nu-s, dar, dincolo de acest circ, undeva-n Cluj, fondul de accelerare Risky Business (despre care am mai scris aici) chiar face chestii palpabile. După ce a investit 70.000 euro într-un startup care dezvoltă Ebriza, prima casă de marcat virtuală, fondul a anunțat că a mai acceptat alte... 13 (!!!) proiecte. Granturile de 20.000 euro pot fi completate de investitorii fondului, sprijinul total putând ajunge chiar și la 100.000 euro. Pe scurt, iată ce afaceri primesc un ajutor substanțial (asta în caz că te bate vreun gând antreprenorial): Ebriza (casă de marcat virtuală testată deja în mai multe orașe, inclusiv în Constanța), Nifty LAS (soluție de administrare a proceselor de training din companii), Skillview (platformă de recrutare online), Shipshok (aplicație pentru livrări urgente), X-Pense (platformă de optimizare fiscală, care permite firmelor să-și răsplătească angajații și să le ofere diverse stimulente), ZigzAD (soluție de promovare automată pentru e-commerce), RufeleMele (aplicație pentru servicii de ridicare și curățare a rufelor), BounceMatch (aplicație dedicată jucătorilor de squash), Exige (soluție de inventar pentru e-commerce), Boost (transport rapid), PetSitting Cluj (îngrijitori pentru animale de companie) și Fermierul Gospodar (management al stocurilor de lapte pentru micii fermieri). Spor la business!

Citește și:

Colțul Troll-ului - Casă de marcat românească, virtuală și ieftină ca braga

Taguri articol


12