Încep să cred că dezvoltarea tehnologică verticală a omenirii a atins un soi de plafon. Deja, totul are o tentă „orizontală“, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Uite aici e mașina, aceeași mașină care are același motor cu benzină/motorină, tot cu pistoane și cilindri și injecție și șoclu și bla bla, DAR! și e un mare DAR, zis TARE, uite că i-am pus și un mic senzor, care te anunță că ești prost și nu știi să îți ții banda. E 1.000 euro-n plus la preț, dar ăsta-i costul tehnologiilor „cutting edge“. Ba mai mult, i-am pus și un ecran holo pe parbriz, care are darul să te enerveze și să îți obosească ochii. Nu-i OK. Vrem mașini care zboară! Asta ne-ar convinge că ne îndreptăm spre viitorul din literatura & filmele SF. Vrem mașini autonome pe bune, nu tâmpenii dependente de cine știe ce linii magnetice din asfalt. Noi n-avem încă străzi normale, pentru numele lui Arsenie Boca! Ajungem și la televizoare. Când ceri câteva zeci de mii de lei pentru un TV, păi fă-l să se materializeze în fața mea, să se împartă în ecrane mici, ca-n Minority Report! Nu-mi da bucata asta insipidă de crom, pe care să o zgârie câinele într-o zi proastă. Uitați-vă și la Google, care a înființat un departament de realitate virtuală. Ce-o să iasă de acolo? Google Cardboard II - now with more... cardboard. În caz că nu știți, produsul în cauză este fix ceea ce zice că e, adică o cutie de carton, în care îți pui telefonul și, ca un suflet naiv ce ești, crezi că a dat realitatea virtuală peste tine. Iar cutia asta de carton, pe care un preșcolar o face într-o oră de lucru manual, costă vreo 25 euro. După cum spuneam, dezvoltarea se duce pe orizontală sau chiar retrogradează, în unele cazuri.