O scenă tragicomică din filmul „The Big Short“ se petrece într-un birou al agenției de rating Standard & Poor's, unde o funcționară oarbă (la figurat și un pic la propriu) le explică investitorilor că singurul motiv pentru care oferă rating maxim AAA pachetelor de obligațiuni ipotecare 99% toxice și neperformante ale bancherilor este că, altfel, s-ar duce două clădiri mai jos, la Moody's, și că - asta e! - trebuie să trăiască și ei cum pot. Practic, ratingul era dat fără ca cineva să fi analizat ce conținea produsul căruia i se dădea nota 10. Tocmai de aceea, când auzi că agenția japoneză de rating JCRA a îmbunătățit ratingul de țară acordat României, de la BBB-bla-bla-plus-B la BBB-whatever, cu perspectivă stabilă, și mai simți și extazul birocraților din Ministerul Tehnocrat al Finanțelor Publice, nu poți decât să râzi. Apoi să plângi. E la fel de tragicomic. Cică decizia JCRA reflectă progresul de la nivelul sistemului financiar. Da. O piață bancară ținută în viață aproape exclusiv de subvenția de stat numită popular Prima Casă. Nu se aprinde niciun bec de avertizare? Nu-și aduce nimeni aminte de Fannie Mae, Fannie Mac, criza din 2008, din cauza exploziei bulei imobiliare? Nu, boss, e de bine. Apoi, nu se uită nimeni la dinamica îngrijorătoare din industrie? E cu minus, gen. Nope, totul e stabil, zic japonezii, care se uită la România cu ochii lor mici și semiînchiși. Deficitul, în pericol să sară de toate cotele comunitare. Populismul, la cote de avarie, în A.D. Electoral 2016. Inflația, departe de orice țintă, căci BNR lucrează exclusiv pentru țara România dintr-un univers paralel. Datoria publică? Pew pew! Consumul, iarăși rege. Producția, după cum ziceam, pe minus. Exporturile, bătute măr de importuri. BBBBBBBB+, perspectivă stabilă. De ce nu?