Să uităm, o clipă, de Trump cel rasist, xenofob, idiot, nepriceput, misogin, ipocrit, mincinos și tragi-comic. Doar o clipă. Adversarii săi democrați nu au avut cu ce să-și facă reclamă, n-au avut prea multe cifre, așa că s-au mulțumit doar să dea cu parul - Donald e așa, Donald e pe dincolo. Iar lumea nu prea mai pune botul la „hate speech“. OK, a dat-o și el în hombre și mexicani de zăpadă din Canada, în ziduri la graniță și alte nigel-faragisme penibile. Dar ce-a convins marea masă americană să-l voteze (inclusiv pe musulmani, pe afro-americani și pe latini; pe cei care al trebui să-l urască, nu-i așa?) a fost asta - joburi pentru ai noștri. Seamănă izbitor cu programul America Works din serialul „House of Cards“, dacă stai să te gândești. Iar președintele fictiv, jucat de Kevin Spacey, este... democrat. „Trump a convins, printre altele, prin argumente ca acestea: în loc să dăm de muncă americanilor, noi facem iPhone-uri în China; în loc să creăm joburi pentru americani, noi cheltuim bani cu NATO, doar că sumele astea nu-s folosite, ci sunt păstrate ca să fie salvate bănci de la faliment. Și cică ăsta-i un discurs populist. O fi Trump misogin, rasist, nepriceput în afaceri externe, prieten (prezumtiv) cu Putin, dar ideea de a face America americană din nou nu e deloc greșită. Asta au vrut și britanicii la Brexit. N-a fost un vot anti-Europa, ci anti-birocrație bruxeleză și anti-tehnocrație, în fapt o ușă rotativă pe care bani ies fix în curtea corporațiilor globaliste“, notează avocatul Gheorghe Piperea. Lecția, pe care ar trebui să o învețe rapid și ai noștri, e următoarea: people matter, motherfu**ers.