Pauză. Jucătorii se îndreaptă spre vestiare, gândindu-se... nu se gândeau la nimic, de fapt, pentru că toți 11 la un loc aveau un IQ de 47. Cel mai deștept dintre ei, care reușise odată să pice la limită examenul dintre clasa pregătitoare și clasa I, simțea nevoia să se gândească la ceva important. Erau totuși conduși. Cu 4-0. Adică adversarii aveau de... trei? patru? de câteva ori mai multe goluri decât ei. Dar ei aveau zero. Și 3 x 0 fac tot zero? Se liniști. Erau la egalitate. Phew! Ce bine e să gândești uneori. Te scapă de griji! În vestiar îi aștepta Emirel Prostăloi, antrenorul lor din 2012, adică de trei? patru ani? La naiba! Emirel era doxă de carte. El aproape terminase liceul și picase de șapte ori Bac-ul, până când n-a mai fost nevoie de Bac, căci oamenii de la Ligă și-au dat seama că fotbalul e un joc pentru cocalari proști și că n-are sens să ceară facultate pentru un antrenor care se maimuțărește pe bancă 90 de minute și le cere jucătorilor să nu frece menta. Emirel își pregătise de acasă discursul și era super-încântat de el: „Bă, retarzilor! Băăă! Băă! Bă! Ați dat 78%! Și trebuia să dați 110%! Iei mingea, dai cu piciorul în minge, mingea ajunge la ăstalalt! El ia mingea, dă cu picioru' în minge, iar mingea ajunge la următorul. Și tot așa, până când unul dă mingea și n-ajunge la niciunul din echipă, ci în poartă la proștii ceilanți! E greu?“. NU, BOSS, spuseră în cor jucătorii. „Și fiți atenți, băăăă! Dacă dați voi 8 goluri și ăia nu dau niciunul, e de rău. Că o să aveți de opt ori mai mult decât ei, adică 8 x 0 = 0! Deci îi lăsați să dea un gol, să aibă 1, și apoi dați voi 3, să fie 3 x 1, adică 3! Cine-i, mă, deștept, mânca-v-aș ochii?! Hai să câștigăm noi și să vină primele!“. Jucătorii nu înțeleseseră nimic, dar nu vroiau să-l supere pe Emirel, căci făcea urât, mai ales când era și pilit.