Colțul Troll-ului - Salariul privat demisionează și merge la stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Salariul privat demisionează și merge la stat

19 Martie 2017 / 19:25 601 accesări
Only in Romania: salariul mediu de la stat riscă să fie cu 30% mai mare decât cel din mediul privat...

Only in Romania: salariul mediu de la stat riscă să fie cu 30% mai mare decât cel din mediul privat...

Într-o țară adevărată, industria productivă spune „Salariul maxim pe care îl vom plăti anul ăsta este de 1.000 lei/lună“, iar statul le transmite bugetarilor să nu viseze la mai mult de 800 - 900 lei. În România, industria productivă dă faliment, întregul mediu privat sângerând forță de muncă, plecată fie în afară, fie sub umbrela statului, unde-s lefurile mai mari. „Actualul Guvern nu este preocupat de politica salarială din mediul privat, existând intenția de a avea, în sectorul bugetar, un salariu minim de bază mai mare decât cel din piața concurențială“, atrag atenția reprezentanții Blocului Național Sindical (BNS). În 2015, salariul din sectorul bugetar era cu circa 12% mai mare decât cel plătit de firmele private; până în 2020, BNS estimează că diferența va fi de aproape 30%. La capitolul forță de muncă, un observator nepregătit ar putea fi păcălit de rata redusă a șomajului. Datele ascund însă un șomaj structural periculos, iar trendul nu-i pozitiv deloc. „Până în 2025, România va avea nevoie de forță de muncă ce să o înlocuiască pe cea existentă, în special în cazul joburilor slab și mediu calificate. Necesarul pentru locuri de muncă cu nivel redus de calificare va fi de patru ori mai mare decât în cazul celor cu calificare înaltă“, avertizează cei de la BNS. Grav este că, din cauza concurenței tâmpite a statului, firmele nu se mai obosesc să investească în formarea profesională a angajaților (aici avem cel mai slab nivel din Europa). La rândul său, statul investește doar în șomeri și persoane inactive, dar extrem de limitat și - în stilul clasic - fără niciun obiectiv concret. Vin vremuri grele...



12