Ni se repetă la intervale regulate că statul român nu a dat și nu dă nici măcar un singur ban, cu titlu de ajutor de stat, pentru bănci. Și totuși, de ce există articolul ăsta, cu numărul 17, în Legea 312/2015 privind rezoluția bancară - „Asigurare de lichiditate în situații de urgență, de către banca centrală, din fondurile sale, către o instituție financiară solvabilă care se confruntă cu probleme temporare de lichiditate, fără ca o astfel de operațiune să fie parte componentă a politicii monetare“? După cum remarcă avocatul Gheorghe Piperea, legea în cauză este una foarte „compatibilă“ cu Constituția și cu Codul Civil, „permițând băncii să îți confiște banii din depozit, fie că ai un contract înainte sau după apariția actului normativ“ - „Și, ce să vezi, nimeni n-a atacat legea la Curtea Constituțională și n-a amenințat statul cu procese la ICSID, CEDO, CJUE sau alte instituții cu acronime intimidante“. Piperea mai notează că în lege apare și sintagma „orice altă formă de asistență care poate conduce la creșterea volumului de bani ai băncii centrale“, care se traduce așa - „Dacă interesul ținerii în viață a unei sfinte bănci sau a întregului său grup de afiliate o cere, BNR (care, cică, nu ajută băncile) poate printa bani în acest scop. Că doar nu se împrumută din piață și nici nu cere statului majorarea capitalului... Sau poate?“. În concluzie, tu dormi liniștit, că băieții deștepți se descurcă.