La-nceputurile codului curent de viscol și iarnă-surpriză, îmi fac drum spre Poștă, înfruntând un vânt tipic de faleză. Am de luat un mic pachet și doar atât. Deși e seară, e coadă. Deși e și coadă, și seară, lucrurile nu se mișcă prea repede. Dar e OK. După câteva minute bune, îmi vine și mie rândul. Îmi zic numele și adresa, se caută și se găsește pachetul, apoi se cere actul de identitate. Ia-l de unde nu-i. E în altă parte, îmi amintesc și încerc să mă legitimez în alte moduri. Uitați cartea de alegător. Are poză, are CNP, e validă. Nu, vine răspunsul. Buletinul tău sau să vină mămica. OK, poate merge cu permisul de conducere? Și ăsta e valid, are poză, are date, are tot ce-i trebuie. Dacă mă oprește poliția, se descurcă cu el, nu vor și buletinul. Nu m-ați înțeles, în România te legitimezi cu cartea de identitate. Nu vorbesc românește? Ba da, însă încerc să găsesc o soluție alternativă. Poate legitimația de la ziar? Cu nume, cu CNP, cu poză, cu dată validă de expirare... Băiete, tu ești idiot? Posibil. Încep să mă gândesc că doamna de față e singurul român care mai respectă regulile în țara asta. Poate ar fi OK să o punem președinte? Sau poate că pachetul meu mic, înmânat fără prezentarea prealabilă a cărții de identitate, este Cutia Pandorei și din el vor ieși toate relele din lume și vor distruge țara. Sau vor înăspri ninsoarea și sigur de ducem naibii. Decid să plec și să revin cu buletinul, când va fi să fie. Până atunci, zic mersi că funcționara Poștei există. Fără ea, lumea s-ar dezintegra și nimănui nu i-ar păsa de asta.