Ce mă uimește la fiecare atentat este calmul cu care oamenii de rând îl filmează. Tirul cu „înghețată“ din Nisa apare la TV din toate unghiurile posibile. Filmare de sus, filmare de jos, mai lipseau doar GoPro-ul de pe parbriz și mini-camerele de pe vârful glonțului care l-a calmat, în cele din urmă, pe șoferul divorțat și vădit supărat pe viața lui și a tuturor celorlalți. E un cadru în care camionul trece prin mulțime și, de pe sensul opus, câteva zeci de oameni cu telefoanele în mână se întorc după el ca spectatorii de la un meci de tenis. Filmează calm în continuare, iar unii par nervoși că în mulțime se află și tembeli care insistă să fugă de-acolo și-i îmbrâncesc, destabilizând imaginea 1080p full HD perfectă. Relax, boss, totul se rezolvă în Premiere sau în YouTube! Unde-i starea de șoc de altădată? Unde-s negrii despre care comicul american Chris Rock spunea că mai întâi fug și abia când ajung la trei străzi distanță se opresc și întreabă „De ce-am fugit“? Nimeni nu pare să înțeleagă cum călătorește un glonț prin această lume, cum ricoșează din diverse chestii și-ți face creierii terci. Ce să mai vorbim de camion! Dacă tot ești în Franța, unde-au fost atentate în ultima perioadă, chiar nu-ți trece prin cap că în camion ar putea fi și o bombă? Nu-i ca-n filme, să-ți strice suflul freza de Bruce Willis. Și după atentat e trist cum lumea continuă să filmeze morții. Desigur, ei nu știu dacă-s morți sau nu, dar unu' nu lasă camera ca să încerce să ofere primul ajutor. Una se filmează pe ea însăși, în timp ce merge afectată pe stradă și spune cât de marcată e... Sunt oameni, chiar români, care filmează în timp ce-și conduc COPILUL către adăpost. L-ar putea lua în brațe și să fugă, dar cum să lași smartphone-ul acolo? Doamne ferește! Poate cumpără televiziunile de scandal filmul și faci și-un ban cinstit din tragedia asta.