Un amic s-a întors din Spania pentru diverse treburi administrativ-birocratice și a remarcat, după un circ prelungit prin instituțiile depășite de timp ale statului român, că problema de bază e una singură - „Bă, ăștia nu vor să îți ia banii. Așa că de ce să mă chinui EU să-i dau?“. Povestește că în Spania, una dintre țările vestice prost administrate, cu datorii și bail-out-uri bancare și tot felul de efecte grave ale crizei datoriilor publice, ți se iau banii în toate modurile posibile și imposibile - „Un exemplu: vrei o adeverință fiscală pentru ceva, nu contează ce. SUNI la Fisc și îți zici numele, iar ei îți trimit un COD. Apoi suni la ORICE bancă și zici că ești Icsulescu și vrei să ți se rețină suma Y, în baza codului primit de la Fisc. Și gata. Durează 5 minute toată treaba“. În România, aceeași chestiune s-a întins timp de trei săptămâni - „Nu știu de ce acte ai nevoie, dar știu sigur că trebuie să plătești ceva pe Ecaterina Varga, mi-a zis o doamnă, după care mi-a cerut să vin mai întâi la ea, să văd sigur ce-mi trebuie, apoi să merg în centru să achit taxa, după care să revin. Am ajuns la 15.55, moment în care un polițist local o ținea de vorbă. La 16.01 m-a primit și mi-a zis că totul e OK, doar că trebuie să mai achit 10 lei. Surpriză, casieria se închisese... Și oricum, de pe sentința de divorț lipseau câteva ștampile. Am mers la fosta nevastă. Ea avea o super-sentință, cu 5 - 6 ștampile. Am luat-o pe a ei, că nu scria niciun nume pe ea. Avea o coală A4 anexată, pe care numele era trecut cu pixul“. A doua zi, a ajuns ceva mai devreme, pe la 15.00. La 15.30, totul era în regulă, doar că nu era în regulă. Era nevoie să plătească și o amendă, de 40 lei. Și el, și fosta, sau măcar unul dintre ei. Dar stai, că plecase contabila și închisese mai devreme casa, căci era vineri și pentru că... motive.