Există cuvinte mult mai grele cu care am putea descrie atitudinea servilă a ghiocelului care este România în relația cu finanțatorii interni și externi, dar acum hai să ne limităm la „panseluță“, dacă tot am intrat în registrul floral de insultă și calomnie. De cealaltă parte punem Ungaria, țară pe care o urâm noi cu mult patos patriotic. Ungurii au tranșat foarte violent orice dispută cu Vestul capitalist și nu suficient de sălbatic. Ba chiar și Estul extremist, mai nou, după ce s-a decis că islamiștii nu sunt bine primiți, pe modelul „această țară își rezervă dreptul de a-și selecta clientela“. Să nu vi se pară o excepție de la cine știe ce politică pro-europeană. La ei e regulă. Au venit băncile și au dat credite în franci elvețieni. Când francul a luat-o razna și mii de oameni și autorități publice s-au trezit cu rate de cinci ori mai mari, ce credeți că a făcut Guvernul de la Budapesta? A pus capul în pământ și a dat-o de gard, așa cum a făcut „puterea“ din România? Nu. A intrat cu ură în sector și a convertit în cel mai comunist stil cu putință creditele respective. Intervenționism? Piață liberă? Concurență? Cauză? Efect? Responsabilitatea deciziilor? Ce-s alea, boss? Suntem în... UE! Apoi a venit și FMI, care a încercat acolo ce-a încercat și la noi. Aici i-a ieșit și a venit peste noi o austeritate de nu ne-am văzut. Chiar și azi încă mai sperăm la o lege a falimentului personal. Dar n-avem, pentru că FMI a spus că nu-i cazul. La vest de graniță, în Ungaria, același FMI a fost nevoit să spună că insolvența persoanelor fizice este singura soluție de a reduce procentul creditelor neperformante... Asta în condițiile în care cele două sectoare bancare, cel român și cel ungar, sunt aproape identice. Acolo da, aici nu. Pentru că acolo nu-s panseluțe.