Colțul Troll-ului - Un TIR Transformer cât dă pe RCA?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Un TIR Transformer cât dă pe RCA?

13 Martie 2017 / 18:30 551 accesări
Transportatorii vor tarife RCA plafonate tot anul și spun că Optimus Prime e client cu risc ridicat, nu Ionel-șoferul-clasic-de-TIR

Transportatorii vor tarife RCA plafonate tot anul și spun că Optimus Prime e client cu risc ridicat, nu Ionel-șoferul-clasic-de-TIR

Din ciclul „Protestez, deci exist“, patronatele din transporturi anunță că nu și-au mai scos de ceva vreme TIR-urile în piață și că le e greu să-și mai controleze suratele motorizate. În esență, după 19 mai, când expiră perioada de plafonare a tarifelor RCA, impusă prin lege, după amplele manifestații stradale din 2016, ar trebui să ne așteptăm la o nouă serie de proteste cu bannere amuzante referitoare la Mișu care face pișu. De ce? Pentru că transportatorii (UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM și ARTRI) sunt ferm convinși că asigurătorii vor reveni rapid la vechile practici, imediat ce nu vor mai fi constrânși să vândă RCA ieftin. Ei cer Guvernului să intervină, pentru că România duce clar lipsă de spirit intervenționist-subvenționist, și să prelungească cel puțin până la 31 decembrie perioada de îngheț al prețurilor poliței obligatorii. De notat că piața RCA a crescut și în trimestrul IV din 2016, în ciuda plafonării. Per total, anul trecut, firmele au vândut asigurări de răspundere civilă auto în valoare de 4,03 miliarde lei, cu 30% mai mult decât în 2015. Pe de altă parte, plafonarea și modificările claselor bonus/malus i-au „accidentat“ rău pe unii șoferi normali (adică nu de TIR și alte vehicule de marfă/utilitare), care s-au trezit cu polițe mai scumpe decât înainte sau foarte apropiate ca preț de cele oferite clienților riscanți, obișnuiți să lovească mașina o dată pe lună. Ce urmează? ASF a anunțat că a elaborat deja un pachet de acțiuni întru stabilizarea pieței RCA, după momentul 19 mai. Printre cele mai importante măsuri se numără stabilirea tarifelor de referință ale polițelor și introducerea în legislație a conceptului de „client cu risc ridicat“. Chiar și așa, e inevitabil ca ceva să nu-i convină cuiva, cândva. Deci, urmează proteste.

Taguri articol


12