Ca urmare a Codului galben anunţat pentru judeţul Constanţa, la nivelul S.C. RAJA S.A. s-a reactivat Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, ce asigură permanenţa 24 de ore din 24. „Pentru buna funcţionare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, în cadrul comandamentului s-au constituit 87 de echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare. Intervenţiile echipelor de specialitate sunt coordonate prin intermediul centrelor de permanenţă ale tuturor secţiilor de la nivelul societăţii. Asigurăm toţi abonaţii societăţii că RAJA Constanţa va depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă la parametri optimi”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemului sunt cele legate de lipsa energiei electrice. „În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Totodată, reprezentanţii RAJA fac apel către abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.66.44.44.