Ostilitatea între comandamentele militare american şi britanic din Irak este profundă, afirmă un raport britanic calificat drept secret de apărare, publicat luni de cotidianul “Daily Telegraph”. Potrivit comandantului trupelor britanice din Irak, generalul de divizie Andrew Stewart, care îşi descrie colegii americani ca fiind “un grup de marţieni”, “capacitatea britanică de a influenţa politica americană în Irak este minimă. Orice dialog le este străin”, adaugă el. “În pofida aşa-zisei relaţii speciale cu SUA, recunosc că nu suntem trataţi altfel decât portughezii”, afirmă, de exemplu, colonelul JK Tanner, şeful de personal al armatei britanice. Aceste declaraţii se desprind din interviuri oficiale realizate de Ministerul Apărării în rândul comandanţilor britanici care au revenit din misiune după primul an de intervenţie în Irak (din mai 2003 până în mai 2004). Ele au fost făcute publice înaintea începerii unei anchete independente referitoare la rolul Marii Britanii în Irak, care debutează astăzi, în contextul în care trupele britanice s-au retras din această ţară în iulie, cu un bilanţ de 179 de morţi în rândurile lor.

“Vieţile militarilor britanici au fost supuse unui risc semnificativ, din cauza lipsei îngrozitoare de pregătire înaintea invadării Irakului”, potrivit raportului intern care a fost obţinut de presă. Raportul l-ar pune pe Tony Blair şi alţi lideri laburişti în dificultate, întrucât acţiunea din 2003 a fost afectată de birocraţie excesivă şi planificare deficitară. Unii militari au fost trimişi pe front cu doar cinci încărcătoare de muniţie, altora li s-au confiscat armele de personalul de securitate din aeroporturi, atunci când au fost transportaţi cu zboruri civile, fiind nevoiţi să îşi care echipamentul ca bagaje de mână. Dezvăluirile legate de eşecurile lui Tony Blair survin înaintea unei anchete oficiale pe tema Războiului din Irak, condusă de Sir John Chilcot. Printre documentele obţinute de presă figurează mărturii ale unor comandanţi militari referitor la proasta aprovizionare a trupelor. În opinia acestora, planul de invadare a Irakului în martie 2003 nu prevedea detalii referitor la ce va urma după căderea Bagdadului, lipsa de viziune permiţând insurgenţilor să profite de confuzia şi lipsa de coordonare a forţelor de ocupaţie.