Organizat în perioada 1 iulie – 31 august 2010, Comandamentul litoral 2010 al reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi-a concentrat atenţia asupra nemulţumirilor, dar a iniţiat şi acţiuni de supraveghere a întregului sector turistic. În perioada menţionată, ANPC a desfăşurat pe litoral 708 acţiuni de control, aplicând 431 amenzi contravenţionale pentru deficienţele constatate, în valoare de 758 300 lei şi 125 de avertismente. Totodată, au fost verificate 220 de reclamaţii constatându-se că 103 dintre acestea erau întemeiate. Valoarea produselor oprite temporar de la comercializare a fost de 264.248 lei, din care cea a produselor alimentare oprite temporar a fost de 11.007 lei, iar valoarea produselor nealimentare a fost de 253.241 lei. Valoarea produselor alimentare oprite definitiv de la comercializare sau de la utilizare a fost de 2.397 lei. De menţionat că produsele oprite temporar de la comercializare, pâna la remedierea deficienţelor, prezentau abateri de informare prin etichetare. Produsele cu data durabilităţii minimale depăşită şi cu modificări organoleptice au fost interzise la comercializare sau utilizare, fiind distruse. Printre principalele probleme semnalate de turişti se numără condiţiile de igienă din camerele de hotel, întârzieri mari în servirea mesei din cauza lipsei personalului calificat din structurile de primire turistică, întreruperea frecventă a serviciului de furnizare a energiei electrice, justificată prin încărcarea reţelelor electrice, unităţile hoteliere nefiind pregătite pentru punerea în funcţiune a generatoarelor electrice.