În urma atenţionărilor de cod galben cu vânt puternic, ninsori şi viscol, pentru buna funcţionare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare şi pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea, la nivelul SC RAJA SA s-a activat Comandamentul pentru situaţii de urgenţă. „Comandamentul va fi activat până astăzi la ora 20.00”, potrivit RAJA. El asigură permanenţa la conducerea acţiunilor specifice întreprinse în această perioadă, 24 de ore din 24. Pentru comandamentul general, permanenţa este asigurată, prin rotaţie, de către reprezentanţii bordului de conducere. La nivelul centrelor zonale, permanenţa în coordonarea activităţilor este asigurată de şefii de secţie. Pentru asigurarea funcţionării sistemelor operate au fost constituite zeci de echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare, echipe ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.
„Asigurăm toţi abonaţii societăţii că RAJA va depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemului sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei”, au declarat reprezentanţii RAJA. Ei au adăugat, ieri, vântul puternic a avariat mai multe linii de alimentare cu tensiune, motiv pentru care în mai multe localităţi din judeţ s-au înregistrat probleme şi la nivelul serviciului de alimentare cu apă. Astfel, în intervalul 7.45 - 11.00, sursa Mereni nu a putut asigura alimentarea cu apă în localitate din cauza căderii de tensiune, iar la Cumpăna apa a fost oprită aproape o oră tot din cauza lipsei de energie de la nivelul staţiei de pompare. „Facem apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.66.44.44”, au mai spus reprezentanţii RAJA.