Povestea navigatorilor români plecaţi pe mare nu are întotdeauna un final fericit. Este şi cazul comandantului Constantin Bratu, de 52 de ani, din Constanţa. La începutul lunii aprilie 2008, bărbatul a fost contactat de reprezentanţii companiei Sekur Holdings, din Grecia. I s-a propus să preia comanda vasului „Red Sea Spirit”, sub pavilion Panama, al cărui armator era compania greacă. În acel moment, nava se afla într-un port din India, unde încărca ciment. Constantin Bratu a acceptat slujba şi a primit bani de la armator pentru a se putea deplasa pînă în portul în care era acostat vaporul. După ce a ajuns la bord, „Red Sea Spirit” şi-a început voiajul către Djibouti, în Africa, unde trebuia să descarce cimentul. „Vasul avea la bord o mini-fabrică de însăcuit. Ei achiziţionau cimentul vrac şi apoi îl puneau în saci, după care îl livrau la destinaţie. Este important de menţionat că salariaţii fabricii aparţineau companiei greceşti şi nu aveau nici o legătură cu echipajul”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu. Necazurile au început după ce încărcătura a ajuns la destinaţie. În Djibouti, cumpărătorul a preluat sacii, i-a cîntărit şi a constatat că au mai puţin ciment decît este inscripţionat pe sac. Presupunînd că a fost tras pe sfoară, el a cerut sprijinul autorităţilor, care au reţinut vasul. După mai multe runde de negocieri cu armatorul navei, „Red Sea Spirit” a fost lăsată să plece, iar în locul ei a fost reţinut comandantul. Aşa se face că, de la sfîrşitul lui aprilie şi pînă în acest moment, Constantin Bratu a stat închis într-un hotel din Djibouti. „Echipajul navei este responsabil pentru transportul mărfii, nu şi pentru predare. Ar fi trebuit traşi la răspundere salariaţii mini-fabricii. Constantin Bratu a fost ţinut în hotelul din Djibouti timp de aproape trei luni fără să i se dea nici o informaţie cu privire la starea lui şi niciun răspuns la nicio întrebare. Nu ştie nici măcar din ce bani este cazat şi i se dă de mîncare şi se poate trezi că, la plecare, aceste cheltuieli îi vor fi imputate. Noi am aflat de acest caz la mijlocul lunii iulie şi am trimis imediat o scrisoare către ministerul Afacerilor Externe, pentru a lua măsurile care se impun”, a declarat Adrian Mihălcioiu. Se pare că, în urma intervenţiei SLN, situaţia comandantului român este pe cale de a se clarifica. El a fost contactat de către reprezentanţii Consulatului Onorific al României din Djibouti, care l-au anunţat că prezentarea dinaintea procesului - în care se va decide dacă va mai exista sau nu un proces - va avea loc duminică, 10 august. Pînă atunci, Constantin Bratu nu poate decît să spere că autorităţile din Djibouti îşi vor face treaba şi îl vor lăsa să plece acasă.