Magistrații Tribunalului Constanța au decis, ieri dimineață, că cererile formulate de miliardarul Gabriel Comănescu, CEO al Grup Servicii Petroliere (GSP), dar și de ceilalți doi administratori ai companiei, Florin Radu Ciocănelea și Fănel Hahui, pentru ridicarea sechestrului asigurător dispus în dosarul în care sunt anchetați pentru evaziune fiscală, sunt întemeiate. „Admite ca fondată contestaţia formulată de contestatorii suspecţi, SC Grup Servicii Petroliere SA Constanţa, Comănescu Gabriel Valentin, Ciocănelea Florin Radu şi Hahui Fănel - administratorii statutari ai societăţii, împotriva Ordonanţei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în dosar nr. 504/P/2014 din data de 16.12.2014. Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii în cauză, în sensul indisponibilizării prin sechestru a bunurilor mobile şi imobile şi a conturilor suspecţilor până la concurenţa sumelor de 25.000.000 dolari (prejudiciul total estimat - penalităţi şi majorări de întârziere eventuale) şi de 855.422 lei“, se arată în soluția pe scurt postată pe portalul instanței de judecată. Decizia magistraților este definitivă. Amintim că, la jumătatea lunii decembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au început urmărirea penală împotriva lui Comănescu, Cicănelea, Hahui și GSP pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Oamenii legii au lucrat în dosar timp de un an. Potrivit unor surse, procurorii au strâns suficiente dovezi pentru a-i acuza pe aceștia că au prejudiciat statul român cu peste 25 milioane de dolari în urma unei afaceri derulate în anul 2008. Pe 8 ianuarie, cei trei administratori ai GSP au fost audiați la sediul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime (SPTM) Constanța, în prezenta avocaților.
ANCHETĂ
Oamenii legii spun că, în anul 2008, GSP a vândut unei firme din Malta platformele petroliere „Prometeu”, „Jupiter” și „Saturn”, în schimbul sumei de 96 de milioane de dolari. Potrivit unor surse, pentru ca GSP să ocolească plata TVA-ului datorat statului, în documentele referitoare la această tranzacție, cele trei platforme ar fi fost trecute drept nave de navigație maritimă, deși nu întruneau criteriile necesare pentru a primi această clasificare (potrivit OUG 42/1997, art. 23, şi Legii 571/2003, art. 143, lit. H, şi art.144). Mai mult, se pare că societatea care ar fi cumpărat platformele ar fi fost deținută tot de Gabriel Comănescu. După încheierea afacerii, „Prometeu”, „Jupiter” și „Saturn” ar fi ajuns din nou în folosința GSP, care le-a închiriat de la firma din Malta.