USL, ÎMPOTRIVA SECŢIEI EXTERNE A PDL Pedeliştii sunt disperaţi că au pierdut orice urmă de încredere a populaţiei. După măsurile de diminuare a salariilor în 2010, care nici până în prezent nu au revenit la valorile de anul trecut, şi mai nou, după eşecul Schengen, PDL îşi concentrează atenţia asupra alegerilor de anul viitor, şi nu oricum! Vrea să schimbe legea electorală şi mizează pe votul prin corespondenţă să-şi mărească şansele de a „se hrăni” în continuare de la bugetul de stat. Pentru USL este prioritară împiedicarea adoptării legii votului prin corespondenţă. \"Nu sunt împotrivă ca cei plecaţi să voteze, însă nu după cum vrea secţia externă a PDL, Ministerul de Externe condus de Baconschi\", a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. El a ironizat falsele promisiuni ale guvernanţilor de a face economie dacă alegerile parlamentare vor fi organizate odată cu cele locale, apreciind că, în caz de comasare, economia se va face doar la \"sanvişurile celor care stau în secţiile de votare\".
PUTERE „ÎN DERIVĂ” Liberalii nu stau nici ei cu mâna în sân în privinţa demersului PDL de a modifica legea electorală. PNL a solicitat deja Guvernului să precizeze, în cel mai scurt timp, elementele esenţiale ale legii după care se vor desfăşura viitoarele alegeri. \"Este corect să există un termen în care toate cele necesare pregătirii în regim democratic a unui proces de alegeri, inclusiv la nivel guvernamental, să se desfăşoare. Actuala putere e încurcată de faptul că procesul de racolare a primarilor opoziţiei merge greu sau nu merge deloc, însă dacă doresc să mai păstreze o minimă aparenţă a democraţiei şi statului de drept în România, le cerem să-şi spună măcar punctul de vedere în legătură cu data şi modalitatea alegerilor, locale şi parlamentare\", a declarat liderul PNL Crin Antonescu, fiind de părere că puterea actuală \"e în derivă\" şi \"încearcă să se ascundă în spatele unor construcţii care nu se mai nasc o dată, unor mişcări, personaje imaginare\", referindu-se la intenţia PDL de a crea Mişcarea Populară.