Primăria Seimeni se pregăteşte de venirea sezonului rece şi a echipat deja unităţile şcolare, instituţiile publice, bisericile şi dispensarul cu material lemnos şi cocs pentru a asigura încălzirea pe perioada rece. „Am cumpărat în urmă cu o lună şi jumătate o sută de metri steri de combustibil solid, constând în lemn şi cocs, pentru a încălzi şcolile. În total, ne-a costat 10 mii de lei din bugetul local. Materialul achiziţionat ne va ajunge până la finele anului. Vom vedea dacă puteam trece iarna fără a mai cumpăra alt combustibil”, a declarat primarului comunei, Lucian Blaj. În comună sunt trei şcoli generale în fiecare din cele trei sate care aparţin unităţii administrativ-teritoriale: Seimenii, Seimenii Mici şi Dunărea. În aceleaşi clădiri cu şcolile generale din comună funcţionează şi grădiniţele, care beneficiază de acelaşi sistem de încălzire cu unităţile şcolare. Primarul comunei spune că şcolile din Seimenii Mici şi Seimeni sunt dotate cu centrale electrice, iar singura instituţie şcolară care mai are sobă de teracotă este în localitatea Dunărea.