Centrul Cultural Turc Yunus Emre Constanţa, în colaborare cu Universitatea „Andrei Şaguna” şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România, a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, un amplu eveniment de comemorare a câtorva dintre excepţionalele personalităţi ale culturii Anatoliei, precum Yunus Emre, Mevlana şi Hacibektaş. Manifestările au început vineri, după ora 18.30, la sediul Centrului Cultural Turc Yunus Emre, cu filmul documentar „Mevlana şi Yunus Emre” şi au continuat sâmbătă, la Universitatea „Andrei Şaguna”, cu simpozionul „Corifeii Culturii Anatoliene”.
În cadrul simpozionului, cele peste 100 de persoane participante la eveniment au putut vizita o inedită expoziţie foto-documentară şi de artă plastică, intitulată „Pe firmamentul lor stă scrisă veşnicia” şi au asistat la momente artistice cu muzică şi poezie care au culminat cu „Dansul Dervişilor Rotitori”, dar şi la dezbateri având ca temă personalităţile comemorate, Yunus Emre, Mevlana şi Hacibektaş. Printre invitaţi s-au aflat profesoara, scriitoarea şi preşedintele Filialei Galaţi a Uniunii Democrate Turce din România (UDTR), Gulten Abdulla, deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Amet Aledin, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Fusun Aramaz, prof. univ. dr. Marian Cojoc, prof. univ. Gheorghe Dumitraşcu, consilierul cultural al Casei de Cultură din Galaţi, Angela Baciu, solista şi coregrafa Andreea Ignat. La finalul simpozionului, cei prezenţi şi-au încântat privirile cu mişcările graţioase ale tinerelor dansatoare din trupa Casei de Cultură din Galaţi, care au susţinut un veritabil „Dans al Dervişilor Rotitori”, concomitent fiind proiectate imagini cu astfel de dansuri ce au loc în Turcia.
„Programul a fost unul amplu iar noi, cei care reprezentăm comunitatea turco-tătară, ne propunem să realizăm mai multe astfel de manifestări. Ne-am axat pe prezentarea operelor personalităţilor poeziei turce moderne. Preşedintele Filialei Galaţi a UDTR, Gulten Abdulla, a vorbit despre opera şi viaţa lui Mevlana, eu despre Yunus Emre. Au fost expuse numeroase aspecte şi ne-am bucurat de prezenţa multor personalităţi ale vieţii culturale din sud-estul ţării, asigurând un caracter multicultural al acestui eveniment”, a declarat deputatul UDTTMR, Amet Aledin. Spre întărirea acestui caracter multicultural, membrii comunităţii turco-tătare le-au urat tuturor creştinilor prezenţi la eveniment un post cu fericire şi lumină.