Comentarii pe legea salarizării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comentarii pe legea salarizării

Social 31 August 2010 / 00:00 577 accesări

Sindicatele au termen până la finele săptămânii să prezinte argumentele şi comentariile pe proiectul legii cadru de salarizare a personalului bugetar, a declarat, ieri, preşedintele BNS, Dumitru Costin, în urma negocierilor cu reprezentanţii Guvernului, ce au avut loc la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. „În privinţa legii cadru, avem termen până la sfârşitul săptămânii să prezentăm punctul nostru de vedere, în scris, cu argumente şi comentarii. Probabil, săptămâna viitoare vom discuta şi pe textul efectiv. În privinţa Legii de aplicare, aceasta se subscrie celor două obiective macroeconomice stabilite cu FMI: fondul de salarii de 39 milioane de lei şi numărul total de salariaţi de 1,29 milioane. Orice discuţii se poartă în interiorul acestor cifre\", a explicat Costin. Liderul BNS a subliniat că prin noua lege se va recupera parţial ceea ce bugetarii au pierdut, de la 1 iulie, prin reducerea cu 25 la sută a salariilor, dar nu se va ajunge la nivelul iniţial de salarizare. Costin a adăugat că, din informaţiile pe care le deţine, nici confederaţiile şi nici federaţiile patronale nu sunt de acord cu un nivel extrem de scăzut al salariului minim pe economie. Propunerea guvernului pentru salariul minim brut pe economie aferent anului 2011 este de 640 de lei, în timp ce sindicatele cer 705 lei.



12