Ministerul de Externe german a dat un comunicat în care invită mass-media din România să respecte sensul declarațiilor și să nu prezinte variante trunchiate sau scoase din context. Pentru a veni în ajutorul celor cu probleme oferă și cele două variante ale comunicatului referitor la referendumul din România, în germană și română.

Se spune în acest comunicat, textual (conform variantei în română): \"Cunoașteți că pe 21 August, adică ieri, CCR din România a declarat invalid, conform așteptărilor, referendumul inițiat de Guvernul Ponta privind demiterea președintelui Băsescu, deoarece cvorumul necesar de peste 50% nu a fost atins. Guvernul federal salută această decizie a CCR și așteaptă ca aceasta să fie pusă în aplicare cu celeritate de către toți cei implicați. Premierul Ponta a anunțat acest lucru înainte de pronunțarea verdictului. Acum va fi apreciat conform faptelor sale\".

La rândul său, ambasada SUA din București a emis un comunicat laconic în care se spune: \"Decizia CCR vorbește de la sine\".

Nu știu cum sunt alții, dar pe mine mă deranjează ceva în aceste declarații. Și anume ideea că o astfel de decizie putea fi acceptabilă, că doar aceasta este salutată și de către nemți și americani. Mă întreb care ar fi fost reacțiile în cazul în care aceeași CCR, călăuzită de mai mult bun simț decât de partizanat politic, ar fi dat o decizie contrară și ar fi spus: referendumul a fost valabil!, iar Băsescu pleacă acasă!

Din ambele formule rezultă că și nemții și americanii au răsuflat ușurați la aflarea veștii. Stau și mă întreb de ce i-ar fi deranjat o decizie contrară? De ce abia \"acum\" consideră Ministerul de Externe german că Victor Ponta va fi apreciat \"conform faptelor sale\"?

Până acum din ce perspectivă a fost - sau nu a fost - apreciat? Să însemne asta că administrațiile de la Berlin și Washington au înghițit pe nemestecate gogoșile \"loviturii de stat\" și a \"presiunilor asupra Justiției\"? Ce fel de presiuni, că dacă ne uităm la ce se întâmplă acum pe la CSM și DNA, lucrurile stau de-a dreptul invers. Am, așa, un vag sentiment că mai marii lumii au asistat precum oficialii de la UEFA la un meci din Cupa Campionilor din care Barcelona ( iertată-mi fie comparația) joacă cu o Unire Urziceni (sau ce a mai rămas din ea) și interesele fotbalului cer ca prima să o bată pe cea de-a doua, în caz contrar urmând să se piardă prea mulți bani. O victorie a Urzicenilor ar fi o catastrofă pentru Liga Campionilor, caz în care marii aranjori fac tot ce pot pentru ca rezultatul să fie cel aștepat, neezitând să pună o condiție de genul: \"zece din cei unsprezece jucători ai ambelor echipe trebuie să mai fi susținut cel puțin o finală\". Altminteri, meciul nu este valabil, iar Barca câștigă la masa verde.

Dar ce mă intrigă cel mai tare este faptul că un personaj în legătură cu care colegii din high life-ul politic și-au exprimat deschis lipsa de considerație, dacă nu chiar disprețul, în modalități cât se poate de sugestive, este susținut într-o dispută internă până dincolo de limitele bunului simț. Și am o singură explicație: că de el sunt legate niște interese atât de mari încât justifică o intervenție brutală, dar drapată în grija față de respectarea principiilor democrației, în problemele interne ale unui stat, suveran în aparență.