10 Martie 2025, 21:17
Produsul Intern Brut (PIB) s-a ridicat la circa 139,27 miliarde lei în primul trimestru, în creştere cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluţia bună fiind susţinută de comerţ, reparaţii auto, transport, HoReCa şi industrie. Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul a contribuit cu 1% la creşterea economică din primele trei luni, volumul de activitate din sector majorându-se cu 5,8%. Industria, cu o pondere de 21,1% (activitate mai mare cu 4,2%), a avut o contribuţie de 0,9% la avansul PIB, la fel ca şi informaţiile şi comunicaţiile.