Comercianţi britanici de armament furnizează echipament Iranului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comercianţi britanici de armament furnizează echipament Iranului

Externe 21 Aprilie 2008 / 00:00 726 accesări

Ofiţerii vamali britanici au descoperit legături între comercianţi de armament britanici şi regimul de la Teheran, generînd temeri în rîndul oficialilor guvernamentali privind un eventual sprijin al programului nuclear iranian din surse britanice. Potrivit unei anchete a ofiţerilor vamali, cel puţin şapte britanici au ignorat sancţiunile furnizînd echipament forţelor aeriene iraniene, Gardienilor Revoluţiei şi chiar obiectivelor nucleare. Oficialii sînt îngrijoraţi de numărul mare de comercianţi britanici care încheie contracte cu Iranul, în pofida restricţiilor impuse de ONU asupra exporturilor de arme către Iran. Anchetatorii au conchis că vînzătorii de armament sînt atraşi de sumele generoase oferite de Iran şi nu de ideologie.

Printre persoanele incriminate se află şi un om de afaceri prins că făcea trafic de componente de rachetă prin intermediul unei companii, care s-a dovedit că avea legături cu Ministerul iranian al Apărării. Într-un alt dosar, un grup de britanici a încercat să exporte componente menite să îmbunătăţească performanţa avioanelor iraniene. Potrivit unui alt exemplu, un milionar britanic, comerciant de armament, a fost prins vînzînd arme automate utilizate de o unitate specială a armatei britanice (SAS) unui furnizor de armament cu sediul la Teheran. Cel puţin doi britanici sînt anchetaţi pentru că au colaborat sau colaborează cu Iranul pentru a importa componente pentru programul de arme nucleare, poliţiştii descoperind legături între aceştia şi omul de ştiinţă în domeniul nuclear Abdul Qadeer Khan, cunoscut drept creatorul bombei atomice din Pakistan, care a recunoscut că a ajutat Coreea de Nord, Iranul şi Libia să dezvolte arme nucleare. Printre cei identificaţi se află şi omul de afaceri din Londra Mehrdad Salashoor, care a fost prins în timp ce transporta armatei iraniene echipament de navigaţie de tehnologie superioară, adaptabil pentru sistemele de direcţionare a rachetelor.

Iranul a respins, duminică, acuzaţiile SUA şi Marii Britanii potrivit cărora încearcă să procure arma nucleară, apreciind că sînt nefundamentate şi a adăugat că statul islamic nu îşi va înceta activitatea atomică paşnică. Preşedintele american George W. Bush şi premierul britanic Gordon Brown, aflat într-o vizită la Washington săptămîna trecută, au pledat în favoarea unui efort comun de a împiedica Iranul să dezvolte bomba nucleară, posibil prin extinderea sancţiunilor împotriva regimului de la Teheran. Principalul anchetator al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Olli Heinonen, soseşte în Iran luni pentru a obţine unele răspunsuri referitoare la acuzaţiile Occidentului privind faptul că Iranul a cercetat în secret modalităţile de fabricare a unei bombe atomice, acuzaţii respinse de Iran. Purtătorul de cuvînt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Ali Hosseini, a descris vizita inspectorului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică drept „o vizită normală”.

Taguri articol


12