Comercianţi online cu mărfuri expirate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comercianţi online cu mărfuri expirate

Justiție 22 Februarie 2010 / 00:00 385 accesări

Specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 270.000 de lei operatorilor economici care comercializează produse şi servicii online, pentru abateri de la legislaţia în domeniu. În perioada 1-5 februarie, ANPC a verificat 179 de operatori, la 168 dintre aceştia constatându-se abateri. Inspectorii au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 268.000 de lei şi 96 de avertismente. Pentru 35 operatori economici s-a dispus măsura opririi temporare a comercializării produselor până la remedierea deficienţelor, iar pentru un operator s-a dispus oprirea definitivă a comercializării produselor expirate (adezivi). „Comerţul online este într-un proces de creştere accelerată. Acest tip de afacere se bazează pe relaţia de încredere într-o măsură mult mai mare decât comerţul tradiţional şi, totodată, mediul virtual expune consumatorul unor riscuri noi. Din aceste motive, ANPC supraveghează constant acest tip de comerţ şi acordă o atenţie deosebită neregulilor constatate”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC. Printre abaterile constatate se numără lipsa unui link către site-ul ANPC, informarea incompletă asupra tarifelor şi preţurilor, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor sau comercializarea de produse cu valabilitate expirată. ANPC recomandă cumpărătorilor online să fie atenţi atunci când dau detaliile cardului pe internet, să refuze tranzacţia dacă le este cerut codul PIN şi să evite operatorii economici care nu afişează datele de contact complete.

Taguri articol


12