Comercianții ambulanți, eliminați de pe plajele din Eforie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comercianții ambulanți, eliminați de pe plajele din Eforie

Administrație 15 Iulie 2016 / 19:45 844 accesări

Polițiștii locali din Eforie le-au pus gând rău comercianților ambulanți de pe plajele din oraș. După mai multe sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, a fost efectuată o acțiune de verificare pe plajele din Eforie Nord și Eforie Sud. În 15 iulie, echipele de control au verificat sectoarele de plajă din zona cuprinsă între Steaua de mare și Belona din Eforie Nord. La acțiune au participat și echipaje de la secția de Poliție din Eforie și de la Jandarmeria Română. „Cu această ocazie, au fost conduse la sediul Poliției 56 de persoane și au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Totodata au fost constatate 2 infracțiuni (încalcarea Legii nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice) și au fost confiscate bunuri de aproximativ 2.500 lei”, se arată într-un comunicat al Primăriei Eforie. Potrivit autorităților locale, asemenea acțiuni vor continua în toată perioada sezonului estival.



12