Comerţul electronic explodează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comerţul electronic explodează

Economie 04 Februarie 2014 / 00:00 466 accesări

Comerţul electronic va creşte cu peste 20% în acest an la nivel mondial, la 1.500 miliarde dolari, în principal datorită economiilor emergente, iar China va depăşi SUA începând din 2016, devenind cea mai mare piaţă, potrivit estimărilor eMarketer. Creşterea comerţului electronic în 2014 va fi generată în principal de extinderea rapidă a bazelor de utilizatori ai serviciilor online şi mobile, îmbunătăţirea variantelor de livrare şi plată şi trecerea brandurilor puternice în pieţele internaţionale. Regiunea Asia-Pacific, inclusiv China, va cheltui în 2014 mai mult decât consumatorii din America de Nord pentru prima dată, devenind cea mai mare piaţă regională de comerţ electronic din lume. Astfel, segmentul va ajunge la 525,2 miliarde dolari, faţă de 482,6 miliarde dolari în America de Nord. Nu în ultimul rând, în Europa Centrală şi de Est, regiune din care face parte şi România, vânzările prin canale digitale vor creşte cu 17%, la 58 miliarde dolari, şi vor ajunge la 74,6 miliarde dolari până în 2017, estimează eMarketer.

Taguri articol


12