Comerțul românesc, creșterea „number one“ din UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Săraci, dar consumatori

Comerțul românesc, creșterea „number one“ din UE

Economie 13 Iunie 2019 / 18:11 700 accesări
Cifra de afaceri a magazinelor din comerțul românesc va crește cu 7% în România, în 2019 - cea mai mare rată din UE

Cifra de afaceri a magazinelor din comerțul românesc va crește cu 7% în România, în 2019 - cea mai mare rată din UE

GfK anticipează o creștere a cifrei de afaceri de 2% pentru magazinele de retail din cele 27 de țări ale UE analizate (mai puțin Marea Britanie) în 2019. Cele mai mari rate de creștere sunt așteptate în România (7%) și Lituania (aproape 6%). Majoritatea consumatorilor europeni sunt în prezent împărțiți între forțe opuse: pe de-o parte - incertitudinea legată de Brexit, conflictele comerciale și perspective de creștere mai slabe pe piețele de export importante; pe de altă parte, Europa are o piață solidă a forței de muncă, creșteri salariale mai mari și prețuri moderate la combustibili. În 2018, fiecare cetățean al celor 27 de țări analizate a avut o putere medie de cumpărare de 16.878 euro. Aceasta echivalează cu o creştere nominală cu 3% faţă de anul precedent. Cele zece națiuni (din Est) ale UE cu cea mai mare creștere a puterii de cumpărare pe cap de locuitor din acest an au indicatori mai mici decât media. Chiar dacă în urcare, puterea de cumpărare în România este printre cele mai mici din Europa. Situația este asemănătoare celei din Croația, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Bosnia - Herțegovina, Macedonia, Albania și Turcia. GfK amintește și de prăbușirea prețurilor la energie care a început încă de la sfârșitul anului trecut și care este un indicator că rata inflației în UE va scădea. Alături de continuarea litigiilor comerciale cu SUA, slăbirea economiei europene la începutul lui 2019 domolește optimismul economiștilor. Ca urmare, este de așteptat în 2019 o rată a inflației mai mică, de 1,6%, pentru Uniunea Europeană. Pentru România, inflația prognozată pentru 2019 se situează la 3,3%, una dintre cele mai mari din Europa.



Ştiri recomandate

12