Comicii şi caricaturiştii americani îl studiază pe Barack Obama pentru a-şi construi un repertoriu nou de glume pe seama proaspătului preşedinte american, despre care spun că este un personaj mai fascinant decît George W. Bush. Caricaturistul Ted Rall susţine că este nerăbdător să îl abandoneze pe actualul preşedinte republican, George W. Bush. “Este foarte uşor să faci glume despre el, acestea sînt la nivel de grădiniţă”, a subliniat Ted Rall, în cadrul unei conferinţe-dezbatere susţinută la un teatru din New York, după alegerile de la 4 noiembrie. “Va fi mai amuzant să ne ocupăm de Obama”, a afirmat acesta.
Umorul politic cunoaşte o perioadă favorabilă peste Ocean, unde talk-show-ul vedetă de sîmbătă seara, Saturday Night Live, difuzat la postul de televiziune NBC, bate toate recordurile de audienţă, dar a devenit în acelaşi timp şi o sursă de informare. Cea mai mare parte a umoriştilor sînt simpatizanţi ai democraţilor, iar ţintele lor preferate erau republicanii, în special candidata la vicepreşedinţie, Sarah Palin. În prezent, comicii şi umoriştii îl studiază pe Barack Obama. Actriţa de comedie Roseanne Barr apreciază că “preşedinţia lui Obama va fi o sursă de inspiraţie şi va ridica nivelul intelectual al glumelor”. Cotidianul satiric “The Onion”, în traducere Ceapa, transpune deja cititorii în era umoristică Obama. În următoarea ediţie, publicaţia are un articol care se intitulează “Unui negru i-a fost încredinţată cea mai grea muncă din America”. “Un afro-american numit Barack Obama, în vîrstă de 47 de ani, a primit cea mai grea muncă din ţară, marţi, după ce a fost ales preşedinele SUA”, scrie publicaţia. “Printre sarcinile pe care le va avea de îndeplinit, acest negru va trebui să petreacă între patru şi opt ore pe zi pentru a mătura gunoiul făcut de alţii”.
Victoria lui Barack Obama se dovedeşte a fi şi foarte profitabilă. CNN.com a vîndut mii de tricouri inscripţionate cu titlul ”Obama inspires historic victory”, în traducere Obama inspiră o victorie istorică, prin care se anunţa victoria lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale. În primele 24 de ore de la momentul în care CNN.com a publicat materialul în care anunţa victoria lui Obama la Casa Albă, marţi noapte, site-ul a vîndut aproximativ 5.000 de tricouri inscripţionate cu titlul articolului. Preţul unui astfel de tricou este de 15 dolari. Vînzarea acestor tricouri a adus bugetului CNN circa 75.000 de dolari. Tricourile inscripţionate sînt o nouă modalitate de a marca ocaziile istorice. Şi site-ul CNN au înregistrat un trafic foarte mare în ziua alegerilor, avînd circa 12,8 milioane de vizitatori, marţi, comparativ cu 8,4 milioane de vizitatori, traficul înregistrat în aceeaşi zi a săptămînii trecute.