Moartea îndrăgitului actor american Robin Williams a ridicat întrebarea: să fie comicii înclinați spre depresie mai mult decât alte categorii de oameni? Ca mulți alți actori comici, Robin Williams, care s-a sinucis, căzuse pradă depresiei. Înaintea lui au fost Lenny Bruce (comic de stand-up), mort din cauza unei supradoze, Richard Pryor care a încercat să se sinucidă dându-și foc, John Belushi și Chris Farley, actori în „Saturday Night Live”, care au murit și ei în urma unor supradoze. Și alți actori comici, printre care Jim Carrey și Ben Stiller, sunt maniaco-depresivi recunoscuți.

În 2011, la Los Angeles, proprietarul clubului de stand-up Laugh Factory s-a hotărât să asigure umoriștilor săi ședințe gratuite de psihoterapie. „Chiar este necesar. Nu mai pot suporta să îi văd pe toți cum se autodistrug”, spunea atunci managerul clubului, Jamie Masada. Asocierea dintre umor și o tulburare mentală apare încă de la începuturile genului stand-up. Câțiva istorici au văzut în interpretul de vodevil Charlie Case precursorul acestei forme de monolog comic, pe care o practica încă din anii 1890. A făcut o depresie și probabil s-a sinucis, chiar dacă versiunea oficială a fost că a murit accidental încercând să își curețe pistolul.

În anii 1980, de această problemă s-au ocupat psihologii americani Seymour și Rhoda Fisher, ideea lor fiind că umoriștii profesioniști încep prin a-i face să râdă pe colegii de clasă fiindcă viața lor acasă este deosebit de stresantă. Au intervievat circa 40 de comici, pe care i-au supus la teste, ajungând la concluzia că majoritatea umoriștilor cresc într-un mediu haotic, cu mame indiferente sau foarte critice. „Credem că umoriștii încearcă să fie comici și ca să arate că nu sunt niște ratați”, arată cei doi psihologi. Studii mai recente par a confirma această tendință spre instabilitate psihică. Un articol publicat la începutul acestui an în „British Journal of Psychiatry” arăta că umoriștii au multe trăsături de caracter specifice profilului psihotic, cum ar fi introvertirea, impulsivitatea și comportamentele asociale. 500 de comici au răspuns la chestionare. Actorii ne-comici intervievați sunt mai puțin aproape de profilul psihotic.

Frecvența depresiei la comici este greu de verificat din punct de vedere științific, chiar dacă pare a se confirma în realitate prin cazurile unor comici celebri. Profesorul de psihologie Peter McGraw, specializat în studierea umorului, consideră că imaginea comicului tulburat psihic se datorează în primul rând faptului că, pentru a-i face pe oameni să râdă, comicul de stand-up trebuie să își dezvăluie slăbiciunile și să se prezinte în situații stânjenitoare. Cu alte cuvinte, pentru a fi comic, trebuie să dea impresia că nu se simte prea bine. O echipă de la Laboratorul de cercetări asupra umorului al Universității Colorado a efectuat o cercetare în această privință: a cerut unui număr de 20 de persoane să scrie întâmplări amuzante și altor 20, întâmplări interesante, invitând apoi studenții să aleagă autorii care li se păreau cei mai tulburați din punct de vedere psihologic. Cei care scriseseră întâmplări amuzante au fost considerați în mod sistematic cei mai tulburați.