Statutul comisarului Gărzii Financiare va fi aprobat în primul trimestru al acestui an, iar reprezentanţii instituţiei vor avea şi competenţe pe linia cercetării penale, potrivit preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Daniel Chiţoiu. „Constatăm că există acte de control de natură penală care nu sînt duse pînă la capăt şi, deci, banii nu sînt recuperaţi deşi stabilim prejudiciul, fapt pentru care vrem să avem atribuţii sporite\", a afirmat Chiţoiu la prezentarea raportului Gărzii Financiare pe 2007. Proiectul privind statutul comisarului Gărzii Financiare se află la direcţiile de specialitate din Ministerul Economiei şi Finanţelor, urmînd ca, în martie, să fie promovat în Guvern. Preşedintele ANAF a precizat că este necesară orientarea acţiunilor de control ale Gărzii Financiare spre tranzacţiile intracomunitare, evaziunea fiscală în zona TVA reprezentînd circa 1-2% din PIB. \"În martie vom încheia cu Franţa şi Spania protocoale de schimb de informaţii operative, chiar să stabilim ataşaţi fiscali astfel încît să avem în mod operativ informaţii despre tranzacţiile între ţările membre\", a spus Chiţoiu.
În acest an, ANAF intenţionează să încheie protocoale legate de schimburi operative de date privind tranzacţiile cu Olanda, Italia şi Ungaria şi alte ţări membre UE cu care România are un volum mare al operaţiunilor comerciale care nu sînt fiscalizate. În prezent, schimbul de informaţii cu statele membre se realizează prin sistemul VIES, trimestrial. \"Informaţiile sînt obţinute după 3-4 luni, iar agenţii economici realizează tranzacţiile şi dispar, iar noi nu mai putem să recuperăm prejudiciul\", a mai spus Chiţoiu.