Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Constanţa şi-au făcut temele fără probleme, realizând cei mai buni indicatori de performanţă, respectiv de 90,8, dând „lecţii” multor colegi din ţară. Şi asta chiar dacă se lucrează cu deficit de personal şi chiar dacă, de multe ori, se mai pleacă la controale chiar şi cu taxiurile. „Eu personal merg la controale cu taxiul”, declară comisarul şef al CRPC Contanţa, Mihai Petre. Dacă, în 2009, CRPC Constanţa se clasa pe locul 9, acum a ajuns pe prima poziţie. O performanţă similară s-a putut observa şi în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, astfel că, de la locul 17, în 2009, s-a ajuns la ocuparea locului II. „Este un progres evident în privinţa activităţii”, a declarat Mihai Petre. Chiar şi în aceste condiţii, el nu a putut să garanteze consumatorilor din Constanţa că produsele pe care le cumpără respectă pe deplin prevederile legislative ale protecţiei consumatorilor. „Mi-aş dori ca toţi consumatorii constănţeni să poată sta liniştiţi atunci când cumpără un produs”, a spus Mihai Petre.