Comisarul european pentru Comerţ, anchetat fiscal în Belgia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Comisarul european pentru Comerţ, anchetat fiscal în Belgia

Externe 11 Ianuarie 2012 / 00:00 284 accesări

Comisarul european pentru Comerţ, belgianul Karel De Gucht, face obiectul unei anchete fiscale a Inspecţiei Speciale privind Taxele (ISI) din Belgia, care are semne de întrebare despre achiziţionarea unei reşedinţe secundare în Italia, a relatat, ieri, presa belgiană. ISI, o secţiune a Ministerului de Finanţe care are ca misiune combatarea fraudei fiscale în formă agravată şi organizată, se află de luni în posesia tuturor declaraţiilor bancare ale lui De Gucht şi ale soţiei sale, precizează cotidianul flamand ”De Standaard”. Fiscul belgian are, de câteva luni, semne de întrebare privind condiţiile de achiziţionare a unei case în Toscana, Italia, de către cuplul De Gucht. Informaţiile bancare privindu-i pe cei doi soţi au fost obţinute de la bănci, De Gucht opunându-se transmiterii de date către fisc, conform ”De Standaard”.

În decembrie, comisarul european şi fost şef al diplomaţiei belgiene din 2004 până în 2009 a sesizat tribunalul de primă instanţă din Gand, pentru a împiedica accesul la conturile sale. El a cerut tribunalului să înainteze cazul Curţii Constituţionale, susţinând că o lege din luna iulie 2011 care facilitează ridicarea secretului bancar, aprobată de partidul său liberal flamand VLD, merge prea departe. Tribunalul a respins această solicitare. Karel De Gucht a făcut apoi apel faţă de această decizie, însă acest apel nu a avut caracter suspensiv. În cazul în care comisarul obţine în cele din urmă câştig de cauză, fiscul nu va putea utiliza, de acum înainte, datele de care dispune în prezent. ”Este vorba de o afacere privată a comisarului De Gucht, prin urmare nu vom face comentarii”, a reacţionat, ieri, un purtător de cuvânt al CE, Alejandro Ulzurrun. ”Toate principiile care vizează integritatea şi declaraţia de interese ale comisarilor sunt valabile în continuare. Nu există excepţie. Comisia ţine ca principiile sale să fie respectate”, a adăugat Ulzurrun.



12